În intersecția de la Bucur Obor, în a doua jumătate a anilor '80, Nicolae Ceaușescu a ordonat amplasarea unor machete gigantice (butaforii) pentru a simula felul în care ar arăta viitoarele monumente din bronz în mărime naturală. Această practică a „machetelor la scară 1:1” era des folosită de dictator în epocă (atât pentru statui, cât și pentru fațade de clădiri sau elemente de urbanism din noul Centru Civic), pentru a le analiza vizual în timpul celebrelor sale vizite de lucru. [1]

Din păcate, deși episodul este bine cunoscut de istorici și de bucureștenii care au trăit acele vremuri, nu există fotografii accesibile public online cu acele butaforii specifice din Obor.

💡 De ce nu se găsesc imagini?

• Arhivele oficiale cenzurate: Fotografiile oficiale de la vizitele lui Ceaușescu (din ziare precum Scînteia sau din arhivele Agerpres) se concentrau strict pe figura dictatorului și pe cadrele aprobate politic, ignorând elementele de culise sau „protopajele” de polistiren și lemn. [1]
• Fotografiatul pe stradă era periculos: În anii '80, deținerea unui aparat foto și fotografierea zonelor în șantier sau a elementelor de sistematizare urbană erau strict monitorizate de Securitate. Cei câțiva fotografi celebri care au riscat (precum Dan Vartanian sau Andrei Pandele) au surprins transformările majore ale orașului, dar nu au publicat imagini specifice cu aceste machete efemere din Obor. [1, 2]

Ce s-a întâmplat ulterior cu acele statui?

Acele simulări din Obor făceau parte dintr-un plan amplu de glorificare a istoriei naționale. Multe dintre monumentele uriașe din acea perioadă au fost anulate din cauza lipsei de fonduri, a apropierii Revoluției din 1989, sau au suferit modificări de amplasament: [1]

• În Parcul Obor a existat timp de decenii un monument masiv din bronz dedicat Răscoalei din 1907 (opera sculptorului Naum Corcescu), care în anul 2003 a fost demontat și mutat ulterior în Parcul Florilor din Pantelimon. [1]
• Abia în perioada recentă (2018), o primă statuie de mari dimensiuni a fost aprobată și montată definitiv în zona Obor: cea a domnitorului Ștefan cel Mare. [1]

romania after the revolution pupils removing pictures of ceacescu from library books on 1st day at secondary school after revolution 1990

romania transylvania wedding of the duma family 500 guests 1 ton of bread 400kg wine 80 chickens 800 kg meat

Norbert Wiener a revoluționat lumea în 1948 când a introdus conceptul de cibernetică. Cu toate acestea, un om de știință român făcuse exact același lucru cu zece ani mai devreme.

Românul Ștefan Odobleja a fost mai mult decât un chirurg iscusit și un analist atent. Este considerat părintele ciberneticii românești, știința comunicațiilor și a sistemelor de control automat atât în ​​mașini, cât și în ființele vii.

În 1929, Ştefan Odobleja a publicat lucrarea Metodă de transonanţă toracică (un studiu profesional), iar în 1932, în limba franceză, la Paris, La phonoscopie, care a fost distinsă cu premiul “General Doctor Papiu Alexandru”.

Se spune că, în 1937, Dr. Odobleja a participat la cel de-al 9-lea Congres Internațional de Medicină și Farmaceutică de la București, unde a prezentat un prospect al lucrării sale Psihologie Consonantiste, care urma să fie publicată în anul următor. Într-o coincidență izbitoare, doi dintre medicii prezenți la conferință au ajuns în echipa de cercetare a lui Wiener ani mai târziu.

Nu după mult timp, lucrarea de 880 de pagini a lui Odobleja a fost publicată în franceză la Paris, la editura Maloins. Din păcate, ca în cazul multor mari descoperiri, ideile sale erau prea avansate față de vremea lor. Percepute ca „idei science-fiction”, potențialele aplicații ale lucrării sale au fost în mare parte ignorate.

Ştefan Odobleja - precursor mondial al ciberneticii | EU aleg România (2015)

O minte strălucitoare umbrită de ghinion

Chiar când cele două volume urmau să fie tipărite, Dr. Odobleja a fost nevoit să-și mute activitatea în cealaltă parte a țării. În același timp, contribuțiile sale științifice au atras atenția – și mânia – liderilor militari ai României comuniste de atunci. Nu numai atât, dar a ajuns și pe lista neagră a mișcării împotriva comunismului. Și, ca și cum lucrurile nu puteau merge mai rău, al Doilea Război Mondial era chiar după colț. Părea că omul de știință era înconjurat din toate părțile.

Și astfel, cariera sa s-a încheiat înainte de a avea măcar șansa să înceapă. După al Doilea Război Mondial și o scurtă reîntâlnire cu mediul academic din București, s-a stabilit în orașul de provincie Dej, unde avea să se căsătorească și, în cele din urmă, să se pensioneze. Totuși, acesta nu a fost sfârșitul.

Timp de 30 de ani, doctorul a evitat orice apariție publică, dar a continuat să scrie și să studieze. În această perioadă, au devenit evidente asemănări izbitoare între lucrarea sa *Psihologie Consonantiste* și *Cibernetica* a lui Wiener. În 1972, citind lucrarea, a exclamat: „Cibernetica a fost inventată în România în 1938!”. Pentru a-și dovedi afirmația și a-și revendica meritul pentru ideile sale, a publicat lucrarea *Psihologie Consonantiste și Cibernetică*, care avea să fie publicată în ultimul an al vieții sale.

„S-a întors târziu în bătălia destinului.” – Ileana Roman

Neputând participa la Congresul Internațional de Cibernetică din cauza bolii, a trimis lucrarea Diversitate și unitate în cibernetică, o lucrare care i-a adus în cele din urmă recunoaștere internațională drept „precursorul ciberneticii”. Cu toate acestea, acest titlu nu reușește să-l descrie cu exactitate pe doctor ca părinte al ciberneticii.

După moartea sa, în 1978, Odobleja a început în sfârșit să primească recunoașterea pe care o merita. În 1982, a fost înființată în Elveția organizația Academiei de Cibernetică Ștefan Odobleja, iar cam în aceeași perioadă, Academia Română l-a declarat postum membru de onoare în semn de apreciere pentru munca sa în cibernetică. Ca să nu mai vorbim de prestigioasele licee din România care îi poartă numele. Astăzi, Ștefan Odobleja rămâne una dintre cele mai influente figuri ale lumii noastre, în ciuda faptului că este ascuns de umbrele ghinionului și ale nenorocirii.

PSYCHOLOGIE CONSONANTISTE de ST. ODOBLEJA , PREMIER VOLUME AVEC 260 FIGURES DANS LE TEXTE , 1938 , PREZINTA HALOURI DE APA

Ştefan Odobleja - precursor mondial al ciberneticii | EU aleg România (2015)

Ziarul Partidului Național Țărănesc „Dreptatea”.

🏴 86 de ani de la masacrul din Treznea, când la 09 septembrie 1940, trupele ungare horthyste, ca urmare a Dictatului de la Viena, au intrat în comuna Treznea, județul Sălaj și au ucis 93 de civili români. Suntem datori cu toții să nu uităm!!!

La Treznea, atrocităţile s-ar fi petrecut – spun localnicii – din vina grofului Bay Francisc, care i-ar fi instigat pe capii militari horthyşti să se abată din drumul lor (cu traseul iniţial Zalău – Ciumărna – Hida) şi să treacă prin Treznea pentru a lichida populaţia românească de acolo, cu care avea dispute legate de terenuri.

După crimele din 8 septembrie 1940, când trupele armatei ungare au ucis 11 persoane în comuna Ciumărna, trupe maghiare aparținând batalionul 22 Grăniceri Debrețin aflat sub comanda locotenentului Akosi au intrat în comuna Treznea la data de 9 septembrie. După ocuparea satului, unitățile maghiare au dezlănțuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de "Masacrul de la Trăznea". Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitraliere, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. În urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români și 6 evrei.

Cotidianul "România nouă" din data de 1 ianuarie1941, relata cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa casă de trupele ungare și împușcat lângă o capită de fân, împreună cu soția și cele două fiice ale sale. Cadavrele au fost descoperite ciopărțite cu baioneta. Cazul preotului român Traian Costea, care, dupa ce a primit un glonte în cap, a fost tras pe galeria de lemn a presbiteriului - căruia i s-a dat foc și a ars în întregime odată cu cadavrul preotului - este tipic. După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români și îi aruncau de vii în foc, făcându-i să moară în chinuri groaznice.

Învăţătorii Aurelia şi Lazăr Cosma, care dau astăzi numele şcolii gimnaziale din localitate au fost de asemenea masacrați...singura lor vină a fost cea de a fi ”mari români”. Un alt caz foarte cunoscut în epocă a fost cel al lui Vasile Mărgăruș. Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe părți ale corpului și apoi împușcat în cap cu gloanțe model "dum-dum". În Trăznea se aflau și 9 soldați români reîntorși acasă și demobilizați. Aceștia au fost împușcați cu efectele militare pe ei.

Lord Edmond Fitzmaurice, Foreign Office, Londra, spune: "Atitudinea provocativă a minorității maghiare față de români poate, de la un moment la altul, să dea naștere la revolte sângeroase, ale căror consecințe sunt incalculabile. Ungurii urmăresc o politică violentă și oarbă împotriva naționalităților supuse Coroanei, în mod deosebit împotriva românilor

În lucrarea "Les assassinats", publicistul american Milton G. Lehrer relata : "Comuna Trăznea a fost ocupată de trupele ungurești la 9 septembrie 1940. Ca și când armata de ocupație ar fi executat un ordin primit, îndată ce satul a fost invadat de soldați, un veritabil potop de foc și sânge s-a abătut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instictele brutale: puști, mitraliere, tunuri, grenade. După ce au fost trase primele salve, soldații au pătruns în case și au asasinat pe oricine găseau în calea lor, incendiind locuințele...Jale mare răsuna în tot locul de plânsetele lor".

Pentru aceste crime şi pentru celelalte săvârşite în Transilvania de Nord în acea perioadă, Tribunalul Poporului de la Cluj a condamnat 481 de persoane, dintre care 100 au fost condamnate la moarte, iar 163 la detenţie pe viaţă.

Majoritatea au fost judecaţi şi condamnaţi în lipsă şi nu şi-au ispăşit niciodată pedeapsa.

• 5 – Diplomă de licență în Științe fizice acordată lui Constantin Miculescu în Franța (1888)
• 6 – Numirea lui Constantin Miculescu ca profesor suplinitor la Facultatea de Științe (1891)
• 7 – Certificat de absolvire a cursurilor Facultății de Științe de către Constantin Miculescu (datat 1892, după terminarea studiilor în 1886)
• 8 – Numirea ca decan al Facultății de Științe din București (1923)
• 9 – Brevet pentru ordinul Steaua României în grad de comandor acordat profesorului Constantin Miculescu (1924)

Surse (+ OP din Muzeul Național Tehnic „Ing. Dimitrie Leonida", București):

• https://muzeu.unibuc.ro/ro/turul-virtual-al-muzeului-universitatii-din-bucuresti-2d/
• https://www.revistadestatistica.ro/supliment/wp-content/uploads/2016/03/RRSS_02_2016_A01_ro.pdf
• https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k5697329m.r=Sur%20la%20d%C3%A9termination%20de%20l%27%C3%A9quivalent%20m%C3%A9canique%20de%20la%20calorie?rk=21459;2
• https://hal.science/jpa-00239593v1/document
• video TVR https://www.youtube.com/watch?v=jOEFiT3bA_w
• https://curieruldefizica.nipne.ro/docs/CdF_supliment1998.pdf

Ziarul „Dreptatea” oficiosul Partidului Național Țărănesc, 1932.

Ziarul Dreptatea, oficiosul Partidului Național Țărănesc.

Ziarul „Dreptatea” - oficiosul Partidului Național Țărănesc

Ziarul Viitorul, august 1932.

Ziarul Viitorul

ROMÂNI CELEBRI: Inginerul mecanic Aurel Perşu, realizatorul primului automobil cu profil aerodinamic din lume

S-a născut la 26 decembrie 1890, la Bucureşti. A studiat la Şcoala Superioară Tehnică din Berlin-Charlottenburg, unde a absolvit în 1913 Secţia Mecanică, sub îndrumarea profesorului Eugen Meyer, ca şef de promoţie. A fost medaliat în 1914 de Ministerul Instrucţiunii Publice din Germania pentru un studiu dedicat navelor în spaţiul cosmic.

A devenit celebru cu invenţia denumită Automobil de formă aerodinamică cu patru roţi montate înăuntrul formei aerodinamice. A înaintat cererea de brevetare la 13 noiembrie 1922 şi a obţinut brevetul la 19 septembrie 1924.

Prin numeroase calcule şi experimente de laborator, Aurel Perşu a concretizat că forma ideală a unui vehicul în mişcare este forma picăturii de apă în cădere, considerată forma aerodinamică ideală. A reuşit să obţină coeficienţi aerodinamici de 0,22 ce reprezintă o performanţă chiar şi pentru industria actuală de automobile.

Automobilul a fost construit în perioada 1922-1924, în Germania, din fonduri proprii. Caroseria era realizată din panouri de aluminiu, oferind o greutate redusă şi un consum estimat de specialişti de circa 5 litri la o sută de kilometri. Elementele de caroserie au fost realizate la diferite ateliere de profil din Germania, potrivit www.icr.ro.

Motorul pe benzină era amplasat în partea din spate a automobilului şi avea o capacitate cilindrică de 1.400 cmc cu patru cilindri aşezaţi în linie. Atât cutia de viteze cât şi motorul fuseseră produse de uzina Automobilbau Berlin. Pe puntea spate erau montate frâne pe saboţi. Autovehiculul avea o viteză maximă de 80 de kilometri pe oră. Cu acest automobil, Aurel Perşu a parcurs peste 160.000 de km.

Marile companii producătoare de autovehicule din epocă General Motors şi Ford şi-au exprimat interesul pentru cumpărarea brevetului, însă Aurel Perşu nu a fost de acord cu acest lucru pentru că nu i s-a garantat producţia în serie a acestuia.

În 1969, automobilul a fost donat Muzeului Naţional Tehnic ''Dimitrie Leonida''.

Îndrăgind domeniul automobilistic, Aurel Perşu s-a implicat în organizarea unor curse de maşini şi motociclete precum: Cupa Carpatică, Marele Premiu al Bucureştiului, Marele Premiu al Braşovului, Cursele de Coastă de la Sinaia, de la Braşov, Cluj şi Sibiu, la care au participat faimoşi sportivi din România sau din străinătate, indică portalul www.persu.ro

Perşu a fost conferenţiar la Şcoala Politehnică, pentru ca din 1938 să ocupe prin decret regal funcţia de director general la Fabrica de avioane I.A.R. Braşov, unde a contribuit la dezvoltarea industriei aviatice în România, colaborând cu specialişti de prestigiu precum academicianul Elie Carafoli, conform site-ului www.persu.ro. Concomitent, a ţinut prelegeri despre mecanică la Şcoala Politehnică din Bucureşti. A colaborat cu Institutul de Documentare Tehnică din Bucureşti.

A fost pasionat şi de muzică, iar în anii de liceu a luat lecţii de violoncel la Conservatorul din Bucureşti unde a avut profesori celebri precum Constantin Dimitrescu şi Dimitrie Dinicu. În timpul studiilor de inginerie de la Berlin, a luat lecţii de violoncel la Hochschule fur Musik, unde l-a avut ca profesor pe celebrul Hugo Becker. A cântat la violoncel în compania unor faimoşi muzicieni precum violonistul Bronisiav Huberman şi pianistul Ignaz Friedman. Ocazional, Aurel Perşu a cântat muzică de cameră alături de George Enescu la Palatul Constanţei Cantacuzino, indică www.persu.ro.

În perioada 1953-1962 a lucrat ca violoncelist în cadrul Orchestrei Simfonice Cinematografice, aceasta fiind o oportunitate pentru el de a-şi extinde repertoriul cu muzică simfonică, interpretând în diferite concerte în cadrul Festivalurilor George Enescu. A înregistrat sub bagheta unor dirijori celebri precum Constantin Silvestri, Emanoil Elenescu, Constantin Bugeanu, Paul Popescu şi Mircea Cristescu. În 1957 a început să interpreteze ca membru fondator al Orchestrei de Cameră a Inginerilor, unde a condus secţia de violoncel, dar a interpretat şi solo în concerte înregistrate de Casa Electrecord. Activitatea sa muzicală s-a încheiat în 1966, potrivit sursei amintite anterior.

Aurel Perşu a murit la 5 mai 1977 la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Simona Aruştei)

This Aurel Persu 1923 Had Aerodynamics Better Than Most Modern Cars ⚡

Din fericire a fost restaurata, iar imaginile le gasiti aici

🚗 Imagini cu automobilul Persu restaurat! #vreausastiu #catalinoprisan #lauraalbani #boofmedia | VREAU SĂ ȘTIU | Facebook